Perfectionismul

Perfectionismul creeaza confuzie
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on reddit
Reddit

Prinsi intr-un paradox social

Perfectionismul, asa cum apare el definit ca si concept, este vazut ca un lucru negativ, fiind asociat cu anxietate si teama individului de a face greseli. A cauta fara intrerupere excelenta in tot ceea ce facem poate sa ne afecteze sanatatea si viata.

Acum putem gasi peste tot pe internet titluri si idei:

“Cum sa depasesti nevoia de a fi perfectionist”

“Perfectionismul, o boala grea”

“Perfectionismul este o boala mentala si imi distruge viata”

“Esti perfectionist? Iata ce boli te pandesc”

Dupa cum se poate observa foarte usor, perfectionismul este strans legat de ideea de boala.

Alte idei despre perfectionisti, asa cum apar in tablolul pshiologic al unui individ:

  • Perfectionistii gandesc in extreme – perfect sau total gresit.
  • Nu accepta nici greselile celorlalti.
  • Au standarde prea mari in viata si asteptarile lor fata de rezvolarea problemelor sunt nerealiste.
  • Se concentreaza mai mult pe rezultate decat pe proces.
  • Procastineaza –  amana lucrurile daca ei considera ca sunt greu de realizat.
  • Nu sunt capabili sa accepte critica, nici macar critica constructiva.
  • Au incredere scazuta in sine.

Si acum m-a lovit …

“Nu este oare acesta tabloul psihologic al ORICARUI individ din societatea noastra?”

Hai sa negam afirmatiile de mai sus si sa le analizam pe rand.

Oamenii care nu sunt perfectionisti nu sunt interesati de rezultate deoarece nu gandesc in extreme.

“Lasa ca e bine si asa!”

Nu este oare, acesta, conceptul de mediocritate? Un om care face lucrurile doar “bine” din punctul lui de vedere, sau crede ca rezultatul muncii sale NU influenteaza si alti oameni? Un om care nu este interesat cum sa se educe si cum sa invete sa faca lucrurile mai bine?

Oamenii care nu sunt perfectionisti accepta greselile celorlalti.

Hai sa ne uitam in oglinda intai, la propria persoana, si sa raspundem sincer: Cati dintre NOI acceptam greselile altora?

Cati dintre noi consideram ca ceilalti fac lucrurile cu profesionalism si nu este nevoie sa ii criticam? Stiti vreo persoana?

Cati dintre noi ne acceptam in primul rand pe noi?

Daca asa ar sta lucrurile, atunci de ce acceptarea este vazuta ca o problema frecventa si exista numeroase carti, cursuri si filozofii care vorbesc despre acest concept?

Oamenii care nu sunt perfectionisti nu au standarde mari in viata.

Viseaza mai mult!”, “Daca nu ai reusit in viata nu ai visat suficient de sus!”. Cam asa suna mesajele din aria Dezvoltarii personale.

Daca ai standarde prea mici, nu vei avea succes! Iar daca ai standarde prea mari, acestea sunt nerealiste si esti perfectionist! Suna confuz, cel putin pentru mine

Oamenii care nu sunt perfectionisti se concentreaza mai mult pe proces si mai putin pe rezultate.

Revin iarasi la propriul exemplu. Cati dintre noi ne concentram pe proces?

Hai sa ne uitam in jur acum. Cati oameni din jurul nostru cunoastem care sunt concentrati pe proces si nu pe rezultate?

Cati dintre noi merg la munca de dragul de a munci si de a invata si nu impinsi de nevoile sociale?

Ii gasim oare undeva pe acesti oameni concentrati pe proces?

Nu suntem oare o societate de asa-zisi “perfectionisti”?

Oamenii care nu sunt perfectionisti sunt capabili sa accepte orice fel de critica, mai ales pe cea constructiva.

Cati dintre noi stim sa intelegem, sa acceptam si sa empatizam cu cei din jur?

Iar, mai apoi, dintre toti acestia, cati stim oare sa oferim critica constructiva?

Critica constructiva, un paradox care se naste prin simpla asociere a termenilor. Si asta deoarece critica induce o stare emotionala negativa ce rar va fi vazuta ca ceva constructiv de catre o alta persoana.

Oamenii care nu sunt perfectionisti au incredere crescuta in sine.

Sa revenim la conceptul de dezvoltare personala. Daca oamenii ar avea incredere in sine ar realiza deja lucrurile pe care si le doresc in viata, ar renunta la obiceiuri nocive, nu ar procastina si ar avea relatii stabile si armonioase cu cei din jurul lor.

Cursurile si cartile despre increderea in sine nu ar mai fi folositoare.

O parte importanta a psihologiei ar disparea.

Si atunci, ma intreb, nu traim intr-o lume plina de perfectionisti?

Concluzii personale

Paradoxul omului perfectionist este o problema cu care se confrunta absolut orice om, indiferent de succesul sau insuccesul pe care il are in viata.

Puri si simplu TREBUIE sa avem o problema ca sa ne putem INTEGRA intr-o societare care este nerabdatoare sa accepte oameni cu probleme, oameni bolnavi, carora sa le rezolve problemele.

Daca nu esti perfectionist, atunci esti mediocru!

Daca nu esti perfectionist, atunci nu visezi suficient de maret si nu vei gasi succesul in viata!

Daca nu esti perfectionist, atunci ai un ego prea dezvoltat si acesta nu e un lucru bun!

Orice ai face, oricum ai fi, tot nu esti sau nu vei fi vreodata suficient in aceasta viata!

Acesta este paradoxul in care suntem prinsi, zi de zi, fiecare dintre noi. Un paradox din care majoritatea dintre noi nu putem iesi.

Va trebui sa acceptam ca suntem slabi si neputinciosi, pentru a putea fi mai apoi acceptati intr-o societate care ne vrea fix as: slabi, bolnavi, neputinciosi, si mai putin…perfectionisti.

Care sunt solutiile?

Pentru inceput este nevoie sa punem un accent mai mare pe filozofie si spiritualitate – taoism, zen, budism, yoghinism, stoicism etc. decat pe psihologie.

Psihologia ne invata sa punem etichete oamenilor, in timp ce filozofia si spiritualitatea ne invata sa vedem dincolo de etichete, sa ne acceptam pe noi, pe cei din jur, natura si intregul Univers.

Articole relevante