O perspectiva neinteleasa
Cu totii avem idei. Unele dintre ele sunt atat de puternice incat pot influenta intreaga lume si pot schimba cursul istoriei noastre. Inventii, planuri, proiecte care mai de care mai creative si mai interesante ne vin in minte in diverse momente ale vietii.
Avem idei despre cum vrem sa arate viata noastra. Ba chiar mai mult, unii dintre noi cunoastem atat planurile cat si pasii necesari pentru a ajunge acolo.
Si cu toate acestea, foarte putini dintre noi trecem la actiune si materializam aceste idei.
De ce?
Psihologii numesc comportamentul de a amana lucrurile procastinare.
Iar acum internetul este pur si simplu impanzit de articole despre “Cum sa opresti procastinarea in X pasi simpli.”
Totul pare simplu, nu trebuie decat sa urmam un plan bine pus la punct si lucrurile se vor rezolva.
Dar cu toate ca avem acces la toate aceste informatii si stim cum sa trecem peste acest blocaj comportamental numit procastinare, atunci de ce rezultatele intarzie sa apara?
De ce nu citim peste tot povestile de success ale unor oameni simpli care au realizat lucruri marete? Sau care macar isi traiesc viata pe care si-o doresc?
Unde sunt rezultatele?
Atat cat stim CUM sa o oprim procastinarea dar nu intelegem DE CE, toate aceste solutii sunt ineficiente.
Asadar, DE CE procastinam?
Iata cum inteleg eu lucrurile.
De-a lungul copilariei am observat obiceiurile si reactiile oamenilor din jur, in special cele ale parintilor nostri. Apoi, neavand capacitate de constientizare si de intelegere, am creat propria noastra realitate, folosind drept caramizi toate ideile despre cine suntem noi in conformitate cu aceste reactii ale parintilor si ale oamenilor.
Si, pentru marea majoritate dintre noi, aceste caramizi sunt convingeri, credinte si sentimente care incurajeaza procastinarea.
Cand parintii nu au avut timp sa ne asculte am construit una sau mai multe caramizi:
“Nu sunt suficient de important pentru oamenii din jur.” , “Nu am nimic bun de zis, mai bine nu mai zic nimic.”
Cand parintii ne-au certat pentru un lucru facut gresit am construit convingerea ca:
“Orice voi face in viata nu o sa iasa bine, asa ca nu mai fac nimic.”
Cand am vrut sa ne exprimam opinia, au luat ei cuvantul pentru noi:
“E mic, nu stie ce zice, nu are experienta, eu stiu mai bine.” Si atunci am dezvoltat credinta ca “Mai bine nu mai zic sau nu mai fac nimic, deoarece nu am experienta ca sa pot spune sau face ceva in viata.”
Si cine stie ore cate astfel de convingeri am dezvoltat de-a lungul copilariei, adolescentei, si chiar a vietii de adult, convingeri care ne-au construit realitatea din prezent si care ne tin blocati in starea de procastinare?
Cum putem opri acest proces?
Cum putem sa incepem sa traim viata pe care ne-o imaginam sau cum putem sa incepem sa actionam conform planurilor noastre atent construite in ani de zile?
Nu stiu exact raspunsul, dar intuiesc ca este unul diferit pentru fiecare dintre noi. Iar tot ce putem face este sa luam hotararea sa incepem fascinantul proces de auto-cunoastere, sa aflam cine suntem cu adevarat si sa ne aruncam cu bratele deschise in necunoscut.
