Amor Fati!

Iubeste destinul! Iubeste viata!
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on reddit
Reddit

Acceptarea vietii inseamna implinire

Acum 3 ani, in urma unei sedinte de coaching pe blocajele emotionale cu Flavius Turcanu  am experimentat cea mai puternica constientizare din viata mea.

Nu mai tin minte exact contextul in care s-a intamplat dar stiu ca la final am inceput sa plang.

Am realizat ca pana la 31 de ani eu nu am stiut cum sa…traiesc. Am constientizat ca, desi am avut parte de foarte mult experiente placute, eu nu am stiut niciodata sa ma bucur de ele si sa le apreciez.

Ce vreau sa spun prin asta?

Si eu, ca toti oamenii, sunt conditionat mental si emotional, avand in subconstient instalate multe frici. Chiar si atunci cand viata mi-a daruit momente frumoase, eu nu am stiut sa le apreciez si sa ma bucur de ele deoarece atentia mea era intotdeauna in mintea mea. O minte incarcata cu multe frici si anxietati . O minte care m-a tinut blocat in ganduri, departe de sentimente placute.

Si astfel, am trait viata sub influenta acestor ganduri:

“Ce lucru minunat, dar nu va tine o vesnicie. Toate lucrurile bune au un sfarsit.”

“Nu merit sa mi se intample aceste lucruri”.

“Nu sunt inca pregatit sa experimentez asa ceva.”

“Cineva incearca sa obtina ceva de la mine, sa ma manipuleze. Cand esti bun toti oamenii vor sa profite de pe urma ta!”

“E frumos, dar se putea si mai bine, si mai frumos, sa dureze mai mult etc.”

PS: Gandurile nu apar sau nu pot fi observate intotdeauna. Deseori actionam in mod instinciv, sub influenta convingerilor din subconstient, fara ca gandurile sa apara inainte.

Interesant, nu?

Ei bine, am avut multe astfel de ganduri mai bine de 30 de ani. Ele n-au facut decat sa ma scoata din timpul prezent, acolo unde se intampla viata, si sa ma duca fie in trecut, fie in viitor, acolo unde totul este doar o proiectie a mintii mele.

Alan Watts avea o vorba foarte misto

 “Cand esti fericit si nu realizezi ca esti fericit este la fel de nasol ca atunci cand esti trist si realizezi ca esti trist.”

Ce s-a intamplat mai departe?

Ei bine, mai departe s-a intamplat ceva absolut extraordinar:

Am inceput sa ma reprogramez mental si am inceput sa ma bucur de orice mi se intampla in viata. Evident, este mai usor sa te bucuri atunci cand viata iti ofera experiente placute si mult mai greu atunci cand aceasta iti bate la usa cu probleme,  stres si frustrari.

Dar ce se intampla oare daca schimbam perspectiva din care vedem lucrurile si experientele si nu mai etichetam lucrurile ca fiind bune sau rele?

Ce se intampla oare daca le privim dintr-o alta perspectiva, una  in care apreciem lucrurile placute dar ne  bucuram si  de cele mai putin placute, in egala masura?

Ce se intampla daca decidem noi, chiar ACUM, ca “Voi primi cu bucurie, fascinatie si curiozitate, tot ce viata imi va oferi”?

Odata aceste constientizari descoperite, intoarcerea inapoi in ignoranta este imposibila.

Chiar daca mai am uneori momente de cadere, acum STIU unde vreau sa ma intorc. Stiu cum arata acest sentiment de acceptare pentru ca l-am descoperit, l-am inteles, l-am trait  si acum il pot transforma intr-o credinta care va da vietii o intelegere noua.

Incepand de astazi imi accept destinul!

Amor Fati!

Articole relevante