Arta divina

Arta – Vocea divina din spatele drogurilor

In ultimii ani am avut o parere din ce in ce mai controversata despre arta. Si asta deoarece am simtit mereu ca in spatele artei ascunde ceva.

Admiram frumusetea operelor literare, a picturilor sau a compozitiilor muzicale ale celor mai mari artisti ai timpului. Ii invatam pe copii la scoala sa admire aceste lucrari si sa respecte acesti oameni, care, in timp, au devenit imagini reprezentative ai tarilor in care au trait.

Dar ce ascund de fapt acesti oameni in spatele creatliilor lor?

Din punctul meu de vedere, arta este o modalitate de a-ti exprima emotiile prin scris, desen sau pictura, muzica, si alte forme.

Partea buna este ca pe moment te simti linistit si impacat.

Partea proasta este ca nu adresezi niciodata CAUZELE care GENEREAZA EMOTII SI SENTIMENTE NEGATIVE, care pleaca toate de la traume din copilarie, adolescenta, si chiar si viata de adult.

O parte din aceste traume sunt:

• Trauma existenţiala (accidente, acte de violenta): dupa o trauma existentiala, persoana prezinta doua atitudini fata de viata: pe de o parte, ea este tematoare si dezvolta un comportament evitant. Pe de alta parte, ea isi doreste sa traiasca ca si pana atunci.
• Trauma de pierdere (separare bruscă, moartea subita a unei persoane dragi – mamă, tata, frate, sora, copil, partener): conflictul este intre dorinta de moarte si dorinta de viata. Acest tip de traumă creează in sufletul persoanei dorinta de-a rămâne in trecut, careia i se opune dorinta de continuare a vietii.
• Trauma de relatie (respingerea unui copil de catre mama lui): presupune o tensiune intre iubire (incredere)/ura (neincredere). Cand cineva sufera o trauma de acest tip, in toate relatiile construite ulterior va oscila intre neincrederea in ceilalti si dorinta de incredere in ceilalti.
• Trauma sistemului (incest, infanticid): conduce la conflictul dintre a minti (datorita sentimentelor de rusine si vina) si a spune adevarul.

Ce fac toti acesti oameni prin arta?

Nu fac altceva decat sa acopere suferintele cauzate de traume prin exprimarea creativitatii, cu speranta ca cineva va intelege mesajele pe care le transmit ei.

Dar cine este oare capabil sa inteleaga ce simti TU cu adevarat daca nici macar TU nu stii ce simti si ce se intampla cu tine? Daca tot ceea observa oamenii in jur sunt doar niste sunete si imagini? Daca nici TU si nici EU nu avem capacitatea si curajul de a exprima in cuvite ceea ce simtim? Si chiar daca asa stau lucrurile, ce se intampla atunci cand cei din jur NU INTELEG aceste cuvinte?

E un drum trist, sigur si singur, presarat cu suferinta, dependente (alcool,droguri), boli mentale, si o viata foarte agitata.

Cateva exemple

• Ion Creanga scrie „Povestea povestilor„, o poveste cu continut sexual explicit.
  Mircea Eliade fuma canabis si opiu pentru a se relaxa.
• Ion Barbu folosea droguri – „Din cauza unei prea lungi dezradacinari si a interesului meu, mereu viu, pentru experimentele spirituale am luat obiceiul anumitor stupefiante: eter si cocaina”, a precizat autorul volumului „Joc secund” intr-una dintre corespondentele sale.
• Chiar si criticul literar Titu Maiorescu a recunoscut in insemnarile sale ca folosea pe post de anestezic impotriva durerilor dentare „injectiuni subcutanate locale cu cocaina”.
• In continuare,Titu Maiorescu, vorbind despre Eminescu: „Viata lui era neregulata; adesea se hranea cu narcotice şi excitante: abuz de tutun si de cafea, nopti petrecute in citire si scriere, zile întregi petrecute fara mancare, si apoi deodata, la vreme neobisnuita, dupa miezul noptii, mancari si bauturi fara alegere si fara masura; asa era viata lui Eminescu”, scria Titu Maiorescu in „Eminescu şi poeziile lui”. Prin toamna lui 1883, dupa o cadere psihica, Mihai Eminescu a fost internat la spitalul „Caritas” din Bucuresti, unde Dr. Alexandru Sutu l-a tratat cu morfina.

Citeste mai mult despre consumul de droguri in randul „geniilor” artistice.

Dar putem depasi usor granitele Romaniei

Salvadori Dali: „Il visez pe Hitler adesea ca o femeie”. Fascinatia care i-a adus artistului excluderea din grupul suprarealistilor. El picteaza tabloul „Hitler masturbandu-se„, obsesiile sexuale fiind o parte importanta din viata lui.

cesta este doar un exemplu, iar pe internet se pot gasi detalii despre alti artisti care s-au aflat in situatii similare.

Intrebarile pe care mi le pun acum sunt urmatoarele:

1. De ce admiram arta creata de niste oameni ca urmare a unor vieti extrem de zbuciumate si au trait in suferinte groaznice fara sa cautam sa intelegem CE au vrut sa transmita acei oameni prin arta lor?
2. Cum isi intretiuneau acesti oameni starile creatie? Prin inspiratie si prin mesajul DIVINITATII sau prin substante narcotice care le-au afectatat sanatatea?
3. Arta promoveaza creativitatea sau ascunde suferinta neinteleasa a unor oameni?
4. De ce nu se prezinta tabloul complet al vietii unui om, asa cum a fost el in realitate, atat creativ cat si depresiv, agresiv sau obsedat sexual?
5. Cum putem avea ca model in viata o persoana pe care nici macar nu reusim sa o intelegem?

Imi vine greu sa admir creatiile artistice, mai ales cand tot ceea ce aud sunt doar strigatele mute de ajutor ale unor oameni singuri, tristi, inchisi si blocati in ganduri si obiceiuri destructive. Si mai ales dupa ce am inteles aceste lucruri si nu mai pot ramane nepasator in fata acestor probleme.